Sistemul A/C la vehiclulele electrice – informații tehnice NRF
Buna funcționare a sistemului de climatizare la vehiculele hibride și electrice este mai importantă decât am putea crede.
Sistemul de aer condiționat (A/C) în mașinile "tradiționale", adică cele cu motoare cu ardere internă, joacă un rol destul de simplu, anume de a asigura confortul în timpul călătoriei, absorbind căldura din compartimentul pasagerilor (în unele cazuri este folosit și în sistemul de încălzire, în funcție de soluțiile producătorului). De regulă, defectarea acestuia (în funcție de natura defecțiunii) nu afectează funcționarea corectă a motorului, și astfel, în ciuda defecțiunii, avem opțiunea de a continua să conducem (deși, desigur, în condiții mai puțin confortabile).
În cazul vehiculelor electrice (EV), situația este destul de diferită, deoarece sistemul AC este foarte des legat de sistemul de răcire al bateriei de înaltă tensiune. O defecțiune a sistemului A/C duce la trecerea sistemului de înaltă tensiune în modul de urgență (pentru a reduce puterea bateriei) și, în unele cazuri, la oprirea automată a sistemului pentru a proteja bateria împotriva supraîncălzirii. Consecința unei astfel de situații este imposibilitatea de a continua să conducem.
Prin urmare, este cu atât mai important să se efectueze în mod regulat și corect întreținerea sistemului A/C.
Întreținerea sistemului A/C la mașinile hibride și electrice trebuie efectuată cu o atenție deosebită, respectând toate regulile legate de siguranța în timpul lucrului cu înaltă tensiune.
În cazul întreținerii sistemului A/C la mașinile hibride și electrice, doar respectarea procedurilor de siguranță nu este totul, trebuie să ne amintim de un aspect la fel de important, și anume utilizarea uleiului de compresor potrivit.
Cel mai popular ulei în sistemele AC este uleiul PAG (pe baza de polialchilenglicol), cu diferite clase de vâscozitate (ISO46, ISO100, ISO150), în timp ce în cazul mașinilor hibride și EV putem întâlni mai des uleiul POE (ulei pe baza de poliester sau ulei pe bază de ester), care se caracterizează prin lipsa de conductibilitate electrică.
Trebuie absolut evitat amestecul acestor uleiuri, deoarece amestecarea uleiului POE cu uleiul PAG duce la pierderea proprietăților de non-conductibilitate ale uleiului POE, ceea ce crează un risc de pericol electric (în cazul deteriorării izolației electrice în compresor, curentul va circula prin carcasa compresorului către blocul motor și caroserie). În plus, aceste uleiuri nu se amestecă între ele, ceea ce afectează în mod negativ procesul de lubrifiere corectă a compresorului, și în consecință duce la deteriorarea acestuia.
De aceea este atât de important să pregătim corect stația de service A/C, fiind că trebuie sa fim întotdeauna siguri că mașina este alimentată cu uleiul dedicat și că acest ulei nu a fost amestecat cu alte uleiuri.
Înainte de întreținerea sistemului AC, este absolut necesar să verificăm tipul de ulei folosit de producător (aceasta informație poate fi adesea găsită pe plăcuța de clasificare sau în specificațiile tehnice ale producătorului).