Mani Gyenes se pregătește intens pentru Dakar 2025 la International Six Days Enduro
Emanuel Gyenes, riderul echipei Autonet Motorcycle Team, își continuă programul de pregătire pentru Dakar-ul din ianuarie, participând la prestigioasa competiție International Six Days Enduro (ISDE), desfășurată în acest an în Spania. Mani a reușit o clasare excelentă în acest concurs, obținând o medalie de argint.
Acest concurs moto este unul dintre cele mai vechi din lume, fiind organizat, cu unele întreruperi, începând cu anul 1913. ISDE 2024 a fost ce-a de-a cincea ediție a raliului găzduită de Spania, traseele fiind amenajate în pitoreasca regiune a Galiciei, situată în nord-vestul Peninsulei Iberice. Cele șase zile de concurs au cuprins cinci etape de enduro care s-au întins pe câte 230 de kilometri fiecare, precum și o etapă de motocross, ultima a competiției.
La startul ISDE 2024 s-au înscris nu mai puțin de 570 de concurenți, reprezentând 24 de națiuni. Mani a fost singurul român din concurs, însă nu a avut posibilitatea să reprezinte oficial România în competiție, organizatorii condiționând acest lucru de participarea unei echipe de patru membri din aceeași țară. În aceste condiții, sportivul sătmărean a participat într-o echipă Trophy, adică formată din rideri din națiuni diferite.
Cu toate acestea, Mani a făcut o competiție reușită, un antrenament extrem de util pentru obiectivul său principal al sezonului, Raliul Dakar. El a reușit să obțină o medalie de argint, având un timp de 3:54'10, la doar 7 minute de o medalie de aur. ISDE 2024, considerat olimpiada motocicliștilor, a fost extrem de solicitantă pentru competitori, cu ploaie în fiecare etapă. De aceea, organizatorii au fost nevoiți să modifice traseul în mai multe rânduri.
Emanuel Gyenes, Autonet Motorcycle Team: “Acum mă focusez 100% doar pe raliul Dakar, la sfârșitul lunii octombrie fiind programată preluarea noii mele motociclete, cu care voi concura în Dakar 2025. Aceasta este un KTM 450 Rally Replica model 2025 și practic am o lună să mă acomodez cu ea și să o pregătesc pentru cursă.
În 30 noiembrie, motocicleta și echipamentele de concurs trebuie să fie în Barcelona pentru îmbarcare spre Arabia Saudită. Voi participa tot la categoria Original by Motul.
Mulțumesc Autonet Motorcycle Team, care îmi este alături și mă susține în tot ceea ce fac!”
Revenind la International Six Days Enduro, ediția din 2024 a fost cea de-a șaptea pentru Mani, el adunând două medalii de aur și cinci de argint. Baftă în continuare, Mani!