Mani Gyenes și Autonet Motorcycle Team pornesc la Dakar 2021
Emanuel “Mani” Gyenes, riderul echipei Autonet Motorcycle Team, și-a lăsat deja motocicleta în grija echipajului de pe vasul care va transporta vehiculele competitorilor către Jeddah, Arabia Saudită, punctul de start al Dakar 2021. Tot aici vor avea loc și verificările tehnice, între 1 și 2 ianuarie. Înainte de asta, însă, Mani, care va decola spre orașul de la malul Mării Roșii în 27 decembrie, va fi nevoit să stea în izolare doua zile și va fi supus unui test Covid-19. Startul raliului este programat pentru ziua de 3 ianuarie.
Ediția cu numărul 43 a Raliului Dakar se va desfășura între 3 și 15 ianuarie 2021 și va fi găzduit, la fel ca și anul trecut, de Arabia Saudită. Traseul competiției va forma o buclă de 7.650 de kilometri, dintre care aproape 4.800 vor fi probe speciale. Atât startul cât și finish-ul vor avea loc în Jeddah. În ciuda situației speciale create de pandemie, peste 300 de vehicule sunt înscrise în concursul care va pune, în acest an, un accent sporit pe siguranță și navigație.
Mani Gyenes pornește în Dakar având ca obiectiv o clasare pe podium la clasa Malle Moto și o poziție în top 30 al clasamentului general. În ciuda accidentării suferite în vară și a faptului că participă în competiție fără asistență tehnică, sportivul Autonet Motorcycle Team este încrezător în forțele sale:
Emanuel Gyenes: “Mă bucur foarte mult că voi putea să mă aflu la startul Dakar 2021 pentru că am crezut că voi rata această ediție din cauza accidentării pe care am suferit-o în luna iunie. Recuperarea, însă, a mers bine și am devenit din ce în ce mai optimist odată cu trecerea timpului. Testul suprem pentru mine a fost Red Bull Romaniacs, de la sfârșitul lunii octombrie. Aici am reușit nu doar să termin concursul fără nici un incident serios, ci am și câștigat clasa Iron, în care am fost înscris. Această experiență a fost factorul decisiv pentru decizia mea de a participa la Dakar. Bineînțeles că starea mea de sănătate nu a fost singurul element care imi permite să merg în Arabia Saudită. Un alt aspect extrem de important a fost susținerea sponsorilor mei: Autonet, Varta, Vectra Racing, Schlemmer și KTM Center. Le mulțumesc mult pentru sprijin! ”
Mani Gyenes va porni în cea de-a unsprezecea aventură în Raliul Dakar purtând numărul de concurs 29 și va evolua pe o motocicletă KTM, la fel ca anul trecut.