Dakar 2021: 2 zile până la finiș și Mani Gyenes a urcat pe locul 2

Emaneul Gyenes a urcat pe locul 2 în clasamentul Original Malle Moto, rezistând marți și miercuri unor etape dure, derulate pe trasee cu foarte multe pietre și treceri prin canioane care te duc cu gândul la planeta Marte.

După ce marți traseul a făcut o buclă în jurul orașului Neom, pornind de pe malul Mării Roșii și ajungând în munții de la granița cu Iordania, având peste 400 de kilometri doar cu piatră și nisip, și ziua de miercuri a fost una cu foarte multă piatră. Traseul a șerpuit prin canioane și printre pietre gigantice, scluptate de eroziune, iar, la final, concurenții au ajuns la Al-Ula, un oraș medieval, aflat odată pe Drumul Mătăsii. Navigația a fost una foarte dificilă în ambele zile, organizatorii făcând într-adevăr un roadbook mult mai complicat comparativ cu cel din 2020. Pentru Mani Gyenes este important să ajungă la finiș, și deși a rulat prudent, sătmăreanul a reușit să stabilească pe proba de marți timpul de referință la categoria Original by Motul – Malle Moto, miercuri a terminând cu al doilea timp. 

Joi, în penultima zi din Dakar 2021, era programată cea mai lungă probă specială din această ediție, însă din pricina ploilor abundente căzute în ultima perioadă, organizatorii au scurtat-o cu 63 de kilometri. Etapa Al-Ula – Yanbu va avea așadar 464 km de probă specială și 134 km de legătură. Este o zi în care, în sfârșit, concurenții de la cateogria moto nu se mai trezesc la 4 dimineața. Din bivuac până la startul probei speciale sunt doar 2 km. Traseul celei de a 11 probe speciale din raliu, este unul foarte solicitant, având dune, ueduri, canioane și zone în care există pietre la baza dunelor, plus navigație dificilă.

Emanuel Gyenes #29 Autonet Motorcycle Team: „Ziua a 10-a a fost una nu foarte grea, am avut și neutralizare 38 de kilometri. A fost si astăzi foarte multă piatră și nisip, era foarte ușor să-ți lovești jantele sau motocicleta, așa că am mers cât se poate de prudent. Din păcate, la km 70, eu împreună cu alți 6-7 motociclisti am cautat un waypoint, iar acolo am pierdut vreo 15-20 de minute. În acest grup a fost și Benji Melot, concurentul care este pe locul trei la Original -Malle Moto și am preferat să rămân în grup, să nu pierd timp față de el. Mă bucur că am bifat și etapa 10, mai avem două zile, iar joi este o probă lungă și dificilă, cu dune.”

Clasament Moto după etapa 10 din 12

  1. Kevin Benavides (ARG) 40h 20 min 08 sec
  2. Ricky Brabec (USA) +00 min 51 sec
  3. Sam Sunderland (GBR) +10 min 36 sec

………………………………………………………………..

  1. Emanuel Gyenes (ROU) + 07h 23 min 52 sec

…………………………………………………………………………

Top 3 Original by Motul – după etapa 8 din 12

  1. Aruns Gelazninkas (LTU) 46h 41' 39''
  2. Emanuel Gyenes (ROU) +1h 02 min 21 sec
  3. Benjamin Melot (FRA) +1h 34 min 40 sec 

Poți urmări live acțiunea din Raliul Dakar accesând: https://gaps.dakar.com/2021/dakar/aso/ukie