Cariere în Autonet Import: i-am sărbătorit pe cei care au împlinit 20 în companie

Autonet Import își sărbătorește în fiecare toamnă angajații care împlinesc 20 ani petrecuți ca membrii echipei companiei. “Promoția” 2023 numără nu mai puțin de 22 de colegi care, din 2003 sprijină mobilitatea din țara noastră prin activitatea lor cu profesioniștii din sectorul reparațiilor și întreținerii auto.

 

Echipa este cea mai importantă resursă a Autonet Import și, astfel, unul dintre cei mai importanți piloni ai succesului și longevității companiei. Angajații noștri sunt interfața și legătura Autonet Import cu clienții săi și, așa cum avem parteneri care sunt alături de noi încă din primii ani și alături de care am crescut și ne-am dezvoltat, la fel avem și membrii ai echipei care, de peste 20 de ani, muncesc pentru ca relația dintre compania noastră și clienții săi să rămână la fel de puternică. Suntem foarte mandri că putem sărbători anual noi colegi care depășesc două decenii ca “autonetiști” și că putem să le arătăm că loialitatea și munca lor este apreciată și recunoscută.

 

Weekend-ul trecut i-am sărbătorit pe colegii angajați în 2003, anul în care Autonet Import România împlinea opt ani de la înființare. 1 400 de membri numără, în acest moment, echipa companiei noastre, dintre care 322 ne sunt colegi de peste 10 ani, 49 de peste 20 de ani, iar trei de peste 25 de ani. Chiar și primul angajat al firmei este încă alături de noi, în că de la început, din 1996. 

Aceste cifre ar fi și mai mari dacă ar include și angajații care își desfășoară activitatea în alte firme din grup.

Vom continua această frumoasă trediție și în anii care urmează, cu următoarele “promoții” de angajați care au ales să își dezvolte cariera în Autonet Import de peste 20 de ani.