A fost lansat noul website Autonet Import: mai prietenos și mai ușor de folosit
Website-ul Autonet Import a fost mereu o punte importantă între companie și partenerii săi. Noua versiune, lansată recent, a fost dezvoltată pentru ca informațiile și noutățile să fie accesibile mai ușor și mai rapid pentru clienții noștri.
Printre cele mai importante îmbunătățiri aduse site-ului se numără o structură logică și intuitivă, interfața user-friendly și acces ușor la informațiile importante. Acest aspect este valabil pentru toate dispozitivele, nu doar pe PC, pagina fiind responsive atât pentru utilizare pe smartphone-uri, cât și pe tablete. De asemenea, știm că partenerii noștri apreciază faptul că pot găsi certificatele, formularele și fișele legate de diferite aspecte ale activității lor pe site-ul Autonet Import și, de aceea, am adăugat în meniul principal categoria ‘Documente Utile’.
În categoria ‘Clienți’, vizitatorii pot afla totul despre produsele și serviciile pe care Autonet Import le oferă partenerilor săi actuali, dar și celor viitori. La ‘Știri’ găsiți ultimele noutăți comunicate de către companie și de către furnizorii săi, articole tehnice, dezvoltări și altele. În meniul ‘CSR’ citiți despre proiectele de responsabilitate socială în care suntem implicați, iar în secțiunea ‘AGH’ aflați informații de spre Grupul Autonet.
Această nouă versiune a site-ului nostru a fost creată pentru o navigare cât mai ușoară și prietenoasă, așa că vă invităm în “sediul nostru online”, să fiți la curent cu ultimele informații legate de activitatea noastră și a partenerilor noștri.