2022 – un an plin pentru departamentul tehnic al Autonet Import
Departamentul tehnic oferă partenerilor Autonet Import traininguri profesionale, suport și soluții tehnice prin echipa sa de traineri și tehnicieni. Anul 2022 a fost unul plin, din acest punct de vedere, atât în ceea ce privește participanții la la cursuri, dar și prin prisma tematicilor abordate, al noilor tehnologii prezentate sau a cazurilor de hotline tehnic în care clienții ne-au solicitat sprijinul.
Un număr de șapte traineri dedicați susțin cursurile de perfecționare profesională pentru mecanicii și personalul din atelierele partenerilor Autonet Import. Aceste traininguri acoperă atât subiecte legate strict de repararea și întreținerea sistemelor auto, dar și așa-numitele soft-skills, pentru angajații care intră în contact direct cu clienții. În 2022, peste 700 de persoane au participat la aceste cursuri care au abordat peste 50 de tematici, în 20 de locații. Printre cele mai “în vogă” tehnologii prezentate s-au numărat vehiculele electrice, hibrid și cutiile de viteze automate.
Echipa de hotline tehnic a fost foarte activă și în 2022, oferind asistență service-urilor în cazuri pe cât de numeroase, pe atât de diverse. Tehnicienii Autonet Import au gestionat, în medie, 15 cazuri pe zi, ceea ce înseamnă un total de circa 3 000 de cazuri, pe întreg parcursul anului.
Autonet Remote, soluția de diagnoză de la distanță dezvoltată de Autonet Import, a fost utilizată de peste 100 de parteneri. Această soluție oferă multiple beneficii atelierelor auto, printre care se numără programarea unităților de control, codări, setări de bază, utilizare facilă și economie de timp și bani. Utilizatorii Autonet Remote nu mai trebuie să investească în diverse dispozitive de diagnoză, cu abonamentele și actualizările aferente fiecăruia.
Departamentul tehnic al Autonet Import va continua să ofere traininguri de specialitate și soluții de suport pentru service-uri și în 2023. Apelați cu încredere echipa de tehnicieni a departamentului și nu uitați să vă înscrieți la cursuri utilizând platforma https://training.autonet.ro/.